Apropo de Tratat: hotia si risipa se ascund nu numai in deficitul bugetar!

Discutia despre Tratatul privind Stabilitatea, Coordonarea si Guvernanta in Uniune a adus in prim plan argumentul disciplinarii executiilor bugetare ca mijloc de a limita risipa banului public. Drept este ca executiile bugetare au fost mult influentate de ciclul politic, ca nu s-a tinut cont de fenomene ca supra-incalzirea economiei (ce aduce venituri temporare considerabile), deficite externe periculoase, crearea de expectatii ce depasesc puterea economiei, etc. Asa explicam deficite efective semnificative in ani in care am avut cresteri ale PIB-ului de 6%, 7%. Si adevarat este ca in anii electorali s-au facut, in mod sistematic, cheltuieli pentru captarea bunavointei electoratului de catre guverne. Astfel am ajuns la deficite structurale de peste 5% din PIB in unii ani. Dar a gandi ca limitarea deficitului structural la 0,5%, sau 1% din PIB, va ordona constructia si executarea bugetului public potrivit unor norme stricte de rigoare si eficienta este, cred, o naivitate.

• Ce apare in media privind costuri cu care statul isi asigura diverse servicii intrece imaginatia

Hotia si risipa pot musti in bugetul public chiar si cand are un deficit minim, cand regula echilibrului bugetar (cum cere Tratatul) s-ar aplica si in Romania. Investitiile publice la noi (in jur de 5% din PIB in ultimul deceniu -- mai mult decat in celelalte tari intrate in UE in 2004) nu se vad in rezultate concrete; de pilda, costul kilometrului de autostrada este incredibil de inalt. Achizitiile publice se fac intr-un mod rusinos sfidand interesul public. Ce apare in media privind costuri cu care statul isi asigura diverse servicii intrece imaginatia (contribuabilul roman plateste multiplu fata de cat se plateste in alte tari pentru efectul util). Se aloca, ca pondere in PIB, mai putini bani pentru educatie si sanatate decat in cele mai multe tari din UE si se iroseste si din aceia.  Sifonarea banului in companiile de stat, ca fac sau nu profit, este notorie.

Ce poate fi mai elocvent pentru sistemul de cheltuire a banului public decat incapacitatea de a absorbi fonduri europene, care reclama reguli, proceduri, transparenta. Episodul intreruperii platilor din programul Posdru ilustreaza putregaiul din sistem si iresponsabilitatea celor care il administreaza, pana la nivel de ministru. Cazul Ioan Botis este dintre cele mai flagrante.

• Realizarea unui echilibru macroeconomic nu aduce automat responsabilitate

Se afirma ca daca s-ar limita deficitul structural s-ar pune presiune pe autoritati sa devina mai responsabile cu banul public. Dar realizarea unui echilibru macroeconomic nu aduce automat responsabilitate. In ultimii ani s-a produs o consolidare fiscala de amploare, care a redus deficitul structural al bugetului de la 8% in 2008 la cca 3% din PIB in 2011. A avut loc o diminuare a coruptiei, a risipei si deturnarii banului public? Sa fim seriosi. Cand sistemul este cangrenat limitarea unei surse de a obtine rente nu implica in mod necesar dramuirea rentelor din sistem. Presiunea trebuie sa vina in principal dinauntru, de la cetateni si societatea civila. Chiar daca “Semestrul economic”, Tratatul ar impune o atenta monitorizare a bugetului Romaniei portitele vor fi multe pentru a se perpetua raul. De acea presiunea trebuie sa vina din interior, din societatea romaneasca, in primul rand.

Evaziunea fiscala este si o forma de supravietuire intr-o societate cu numerosi oameni cu venituri submodeste. Dar exista marea evaziune, crima organizata, care fac ca incasarile fiscale din Romania sa fie cele mai scazute din UE ca pondere in PIB. Daca s-ar obtine incasari la nivelul mediei din alte tari din Europa centrala si de Rasarit, daca am absorbi fonduri europene la un nivel adecvat, daca am ameliora eficienta utilizarii banului public (a investitiilor publice) am putea ajunge cu cheltuielile publice la cel putin 35% din PIB, cu efecte utile imbunatatite si cu deficite structurale ce respecta regula Tratatului. 

• Discutia despre Tratat nu trebuie sa devina captiva argumentului privind dimensiunea deficitului bugetar

Discutia despre Tratat nu trebuie sa devina captiva argumentului privind dimensiunea deficitului bugetar din motivul evocat mai sus. Un deficit limitat ajuta la disciplinarea executiilor bugetare si poate ajuta echilibre macro. Dar sa nu uitam ca o sursa a dezechilibrelor se gaseste si in supraindatorarea sectorului privat, in excesele bancilor. In plus, un deficit structural foarte mic si limita efectiva de 3% introduc o restrictivitate majora asupra posibilitatii de a raspunde la socuri adverse puternice. Economia noastra, cu cheltuieli publice relativ mici si cu neprogresivitate in impozitarea veniturilor, are stabilizatori cu forta limitata. Aceasta face ca la un soc extrem actiunea contra-ciclica a bugetului sa fie ineficace.

Ce am face intr-o situatie  care ar reclama poate un deficit temporar de peste 3%? Tratatul vorbeste la articolul 3 despre “circumstante exceptionale” care privesc urmarile unor socuri puternice, dar cine decide in aceasta privinta? Din pacate, Tratatul nu mentioneaza posibilitatea preluarii la nivel supra-national a unor prerogative care sa asigure tarile contra unor socuri asimetrice –asa cum este firesc intr-o uniune fiscala. Sa avem totodata in vedere ca desi Romania are un grad de libertate in plus prin autonomia politicii monetare euroizarea.inalta il ciunteste  A combina o regula bugetara stricta cu puterea slabita a politicii monetare (si de curs) ingusteaza mult capacitatea de raspuns a politicii (ca policy).

• Mai este si problema stabilirii PIB-ului potential al Romaniei in conditiile crizei; cat s-a erodat el?

Cat este erodare temporara si cat este pierdere de activitate economica permanenta? Nota bene: de PIB-ul potential depinde masurarea deficitului structural. Avem si problema potentialului de crestere economica; a ajuns oare la 2-2,5% (de la 5-5,5% in anii preciza)? Dezinvestia prin ineficienta investitiilor/cheltuielilor publice, deteriorarea procesului educational, nu il erodeaza in continuare? Daca cresterea potentiala este mica spatiul de manevra la deficite se ingusteaza, chiar daca acestea –pentru a judeca mersul finantelor publice— se masoara in raport cu cresterea nominala (ce include inflatia) a PIB-ului.

De exemplu, un deficit structural de 1,5% si o crestere nominala a PIB-ului medie de 5% (2,5% crestere medie reala si 2,5% inflatie anuala medie) ar face ca datoria publica sa convearga spre 30% din PIB peste ani. Aici ar trebui sa tinem cont de riscul deprecierii valutare si al deteriorarii conditiilor de finantare externa, care pot mari serviciul datoriei publice, ca si de alte imponderabile care cer sa-ti asiguri spatiu fiscal (rezerve). In fine, daca am participa la Mecanismul de Stabilitate Financiara nu ar trebui sa obtinem un quid pro quo de genul: titlurile suverane romanesti sa fie acceptate drept colateral de catre BCE si sa putem utiliza fonduri europene pentru stabilitatea sectorului bancar autohton?

Am mentionat cele de mai sus pentru a vedea ca discutia privind limitarea prin Tratat a deficitului bugetar reclama o intelegere mai profunda. Coruptia, hotia si risipa sunt endemice in structura bugetului; sunt in larga masura autonome de marimea deficitului bugetar. Romania nu se poate singulariza prin nesemnarea Tratatului, inclusiv pentru ca am da apa la moara celor care nu ne vor in Schengen; exista si o simbolistica a atasamentului fata de proiectul european, o “geopolitica” in cadrul UE. Dar trebuie sa intelegem care sunt implicatiile, compromisurile Tratatului, sa pledam in Consiliu si in Parlamentul European, in alte instante, pentru o reforma a Uniunii Monetare care sa o repare in mod fundamental. Altminteri, Tratatul cred ca nu va rezista, in timp, si daunele colaterale vor fi multiple, inclusiv in ceea ce ne priveste.